Istoria acestui Colegiu începe în anul scolar 1967-1968, atunci când a început să funcţioneze Liceul Industrial nr.1, concomitent cu Şcoala Profesională nr. 10. Cele două au coexistat în această formulă până în 1991, când toate formele de învăţământ s-au unificat sub numele de Grup Școlar Energetic Braşov, cuprinzând clase de liceu, zi și seral, şcoala profesională, şcoala de maiştri şi, din 1994, şcoala postliceală. Actul de înfiinţare al liceului este Hotarîrea nr. 52 a Colegiului Ministerului Energiei Electrice din 30.05.1967. Primele clase au funcţionat în cele două săli ale Dispensarului sanitar I.R.E. Brașov, pe strada Zizinului, nr. 104. Abia în anul 1968 s-a dat în folosinţă localul de azi al şcolii, care a fost modernizat în timp pentru că s-au mai construit ateliere, poligonul de manevre, căminul şi sala de sport. De-a lungul timpului, dotările şi amenajările au continuat, cu atât mai mult cu cât liceul s-a îmbogaţit cu noi specializări, respectiv secţiile cu predare în limbile: maghiară şi germană (1976-1977 şi 1977-1978). Anul 2003 este unul important pentru că va marca transformarea definitivă şi plasarea liceului în rândul şcolilor cu tradiţie şi cu renume din Braşov. Extinzându-şi constant paleta formativ-informativă la toate formele de învaţământ, liceul obține statutul de Colegiu Tehnic, urmând să poarte numele unui mare academician, Remus Răduleţ.

De ce Remus Răduleţ?

Pentru că este legat de Brasov prin faptul că a absolvit liceul Andrei Şaguna şi de asemenea este legat de profilul şcolii noastre, fiind un pilon al dezvoltării electrotehnicii în România.

„Dacă ar fi trăit în vremurile lui Leonardo da Vinci, Remus Răduleţ ar fi fost, foarte probabil, unul dintre spiritele luminate universale care au ilustrat Renaşterea. Soarta umanităţii i-a hărăzit abia secolul XX şi o viaţă care a acoperit peste trei sferturi din întinderea acestuia. Deşi o trăire aparent îndelungată, ea a fost insuficientă pentru manifestarea spiritului său universal în stiinţă, tehnică şi limba română, căci dintre toate realizările sale va rămâne şi va dăinui odată cu limba românească „Lexiconul Tehnic Român”, a doua ediţie în 19 volume, care a pus bazele limbajului ştiinţific şi tehnic modern al limbii noastre.

Celelalte realizări numeroase, originale şi în domenii de larg evantai au fost evocate de numeroase ori şi nu încap în aceste cuvinte care mi-au fost solicitate. Dacă e să le caracterizăm în ansamblu ele au constituit o şcoală, care şi-a pus amprenta definitivă pe educaţia şi instruirea generaţiilor de azi şi de mâine. Nu întâmplator, ori de cate ori răspundea la telefon spunea „Aici profesorul Răduleţ” fără a menţiona alte titluri numeroase, de care beneficia. De aceea denumirea Colegiului Tehnic din Braşov este omagiul cel mai frumos și mai potrivit pe care şi l-ar fi dorit.”

Felicitări şi succes, Prof. dr. doc. Andrei Ţugulea
Membru titular al Academiei Române

Octombrie 2011